ALTCEVA cu Adrian Artene | Scrisoarea lui Mihai Neșu către Moș Crăciun. Ce își dorește fostul fotbalist de sărbători

Publicat: 24/12/2023, 13:36
Actualizat: 24/12/2023, 19:56

Mihai Neșu este invitatul lui Adrian Artene, într-o ediție specială a podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, care a fost difuzat sâmbătă, 23 decembrie, pe canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”.

Realizatorul podcastului l-a întrebat pe fostul fotbalist, printre altele, despre dorințele sale de acest Crăciun.

„Anul acesta ce i-ai scris Moșului în scrisoare, care e dorința, ce cadou aștepți primești?”, a fost întrebarea lui Adrian Artene.

„E o dorință comună care mi-o doresc și mie și tuturor celor de care sunt înconjurat, în special copiii cu dizabilități. Îmi doresc din suflet aibă cât mai mult șansa la o viață cât mai aproape de normalitate, cât mai independentă și ne rugăm la Dumnezeu putem și noi le oferim sprijinul spre viața asta pe care și-o doresc toți părinții care au copii cu dizabilități. Cam asta ar fi dorința să, nu numai anul ăsta și anul trecut și de când, de 8 ani de zile de când avem centrul actual pentru copii cu dizabilități din Oradea, déjà am depășit 140 de copii care ne-au trecut și ne trec pragul an de an.

Dorința noastră mare, pe care o avem la fiecare Crăciun, tot timpul, nu numai de Crăciun, e să reușim mutăm centrul actual în noul complex de recuperare, le oferim mult mai multe condiții, fie o oază de recuperare și de liniște sufletească și de relaxare aici pentru toți copiii cu dizabilități. Practic, prima clădire cu care am început pe 1 iunie 2021 a fost biserica, iar la vreo două săptămâni după ce am început șantierul a venit Preasfințitul Sofronie, episcopul Oradei și a sfințit piatra de temelie, la propriu, a bisericii și practic și a întregului complex”, a răspuns Mihai Neșu.

Mihai Neșu, invitat la „Altceva cu Adrian Artene”

Mihai Neșu își amintește încă cu drag și recunoștință de perioada în care fotbalul îi era tot. A jucat la Steaua București și la FC Utrecht. A fost fundaș stânga și uneori extremă stânga.

Pe 29 martie 2006 a primit Medalia „Meritul Sportiv” clasa a II-a cu o baretă din partea președintelui României de atunci, Traian Băsescu, pentru că a făcut parte din lotul echipei FC Steaua București care obținuse până la acea dată calificarea în sferturile Cupei UEFA 2005-2006.

În 2008, s-a transferat la echipa olandeză, FC Utrecht unde a jucat titular în toate meciurile din tur din primul sezon și a primit distincția de „cel mai bun fundaș stânga din Eredivisie” în fața unor nume precum Giovanni van Bronckhorst, Sebastian Pocognoli sau Urby Emanuelson. A acumulat opt selecții în echipa națională a României.

În ciuda evoluției sale din cariera sportivă, Mihai Neșu are o altă misiune pe Pământ, iar ea a început pe 10 mai 2011, atunci când paradigma s-a schimbat totalmente și definitiv. În ziua aceea, fotbalistul s-a accidentat grav la un antrenament al echipei sale, FC Utrecht.

În urma coliziunii cu un coleg de echipă, Alje Schut, Neșu a căzut la pământ, incapabil să miște de la gât în jos. Transportat de urgență la spital, Neșu a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală și a fost operat imediat. În următoarele luni, Neșu a reînceput să vorbească, apoi a început recuperarea medicală și și-a recâștigat parțial controlul asupra brațului drept.

Pe 18 ianuarie 2012, a susținut prima sa conferință de presă de după accident, când a anunțat că va înființa o fundație care să ajute copiii români cu dizabilități. Aceasta este misiunea lui pentru care SE ROAGĂ și SE LUPTĂ în fiecare zi.

Adrian Artene l-a vizitat pe fostul sportiv, actualul Binefăcător, în casa lui de la Oradea, care nu-i este domiciliu, ci existență, și se numește Complexul de Recuperare Sfântul Nectarie, un centru în care copiii cu dezabilități, dar și aparținătorii lor vor putea să beneficieze de servicii medicale de top.

Fundația Mihai Neșu
Poți dona și tu pentru proiectele Fundației Mihai Neșu!

Aici, într-o discuție care s-a prelungit pe parcursul a mai multor ore, s-a „născut” episodul de săptămâna aceasta al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”, un episod special de Crăciun, o poveste care ne ajută pe noi, pe fiecare dintre noi, să înțelegem că viața este regină, indiferent de forma ei.

„Există oameni care sunt ALTCEVA! Dar există și locuri care sunt ALTCEVA! Într-un asemenea loc, am filmat, la Oradea, ediția specială a podcastului pe care vi-l propun sâmbăta aceasta, dinaintea Crăciunului! Este un loc al miracolelor. Acolo, într-un campus de recuperare care prinde contur de la o zi la alta, l-am găsit pe Mihai Neșu, omul ALTCEVA pentru care nu există nu se poate! Mulțumiri, Mihai, fiindcă ai acceptat să ne fii gazdă! Urmăriți sâmbătă, 23 decembrie, ora 19.00, pe canalul de Youtube ”ALTCEVA cu Adrian Artene”, un dialog despre credință și miracole!”, a scris Adrian Artene după întâlnirea cu imensul Mihai Neșu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Amendă pentru Raiffeisen. Clienții s-au trezit fără bani sau cu credite și conturi nesolicitate
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...